Principalele elemente ale planului de redresare economică ecologică propus de Comisia Europeană
Planul de redresare economică ecologică al Uniunii Europene se va baza pe renovarea clădirilor, energie regenerabilă și hidrogen curat, precum și pe dezvoltarea sectorului feroviar, potrivit unui document de lucru, obținut de Euractiv și Reuters.
Comisia Europeană lucrează la un plan care să stimuleze redresarea economiei UE afectată de pandemia de coronavirus. Executivul european intenționează să aloce cel puțin 1.000 de miliarde de euro pentru acest program, care urmează să fie prezentat pe 27 mai.
Săptămâna trecută, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a promis, într-un discurs în Parlamentul European, că Pactul Ecologic European va avea un rol central în cadrul planului.
Euractiv a obținut un document de lucru care oferă detalii despre aspectele ecologice ale planului de redresare. Aceasta nu este varianta finală, astfel că anumite aspecte ar putea să fie modificate înainte de publicare.
Documentul provine de la o sursă fiabilă, potrivit jurnaliștilor de la Euractiv, care au precizat că documentul nu oferea detalii despre propunerile Comisiei pentru anumite subiecte cruciale, ca sănătatea și finanțele.
Pentru a intra în vigoare, planul trebuie să fie aprobat de guvernele statelor membre UE și de Parlamentul European.
Comisia intenționează să aloce 91 de miliarde pe an pentru renovarea clădirilor cu scopul scăderii amprentei de carbon a imobilelor din Uniunea Europeană, un element major “necesar pentru [atingerea] obiectivului unei Europe neutre din punct de vedere climatic”
Deși energiile regenerabile s-au dovedit mai rezistente decât combustibilii fosili în timpul crizei COVID-19, totuși se estimează că sectorul energiei solare și eoliene va înregistra un declin de 20 până la 33% în acest an.
Planul de redresare propune concentrarea în paralel pe energiile regenerabile și hidrogen curat, pe baza ideii că ambele sunt necesare pentru o decarbonizare profundă. “Fără creșterea durabilă a pieței de energie regenerabilă, nu există viitor pentru hidrogen curat în Europa, în timp ce tehnologia durabilă a hidrogenului are un rol crucial în decarbonizarea economiei”, se afirmă în document.
În ceea ce privește energia regenerabilă, principalele propuneri ale planului sunt: un sistem european de licitație pentru proiecte de energie electrică regenerabilă, cu o valoare totală de 25 miliarde de euro; precum și un fond în valoare de 10 miliarde de euro – administrat de Banca Europeană de Investiții – pentru sprijinirea cu împrumuturi a proiectelor din domeniul energiei regenerabile și hidrogenului curat, un combustibil produs cu ajutorul energiei regenerabile.
Fondurile alocate hidrogenului, care astăzi se ridică la 650 de milioane, se vor dubla, iar Comisia va investi 10 miliarde de euro în dezvoltarea acestei tehnologii în următorii zece ani.
Comisia intenționează și să propună măsuri de extindere a mobilității curate, inclusiv prin instalarea a două milioane de stații de reîncărcare a vehiculelor cu hidrogen sau electrice; fonduri sporite pentru programele de mobilitate urbană, cum ar fi infrastructura pentru biciclete; și investiții de 40 de miliarde de euro în dezvoltarea și eficientizarea sectorului feroviar.