Dan Motreanu: Hidrogenul va juca un rol important în decarbonizarea tuturor sectoarelor economice din UE
Odată cu eliminarea treptată a utilizării combustibililor fosili, hidrogenul va reprezenta o soluție pentru sectoarele care nu sunt potrivite pentru electrificare, precum sectorul producător de oțel, transportul cu vehicule grele, transportul maritim și aviatic, a afirmat eurodeputatul Dan Motreanu, după ce Parlamentul European a votat un raport referitor la noua Strategie UE privind hidrogenul.
Cel mai important aspect al utilizării hidrogenului este că acesta nu emite CO2 și nu poluează aerul atunci când este utilizat, reprezentând astfel o soluție viabilă pentru îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică în 2050 al Pactului Ecologic european, subliniază politicianul român într-o postare pe Facebook.
Prioritatea UE este producerea hidrogenului bazat pe energie regenerabilă (în principal energia eoliană și solară), care se obține prin electroliza apei (în electrolizor, alimentat cu energie electrică), proces de-a lungul căruia emisiile de gaze cu efect de seră generate sunt aproape de zero.
Cu toate acestea, pe termen scurt și mediu este necesară și dezvoltarea hidrogenului folosind gazul natural (o parte importantă a hidrogenului produs astăzi) și energia nucleară, cu scopul de a reduce rapid emisiile de gaze cu efect de seră și pentru a sprijini totodată dezvoltarea unei piețe UE a hidrogenului viabile.
Pentru a contribui la realizarea obiectivelor strategiei, Comisia a lansat Alianța europeană pentru hidrogen curat, formată din lideri ai industriei, miniștri naționali și regionali și reprezentanți ai societății civile și ai Băncii Europene de Investiții. Alianța va juca un rol esențial în sprijinirea investițiilor pentru a crește volumul producției și al cererii de hidrogen în UE.
Investiții în dezvoltarea producerii și a infrastructurii de hidrogen se vor efectua prin instrumente precum: Mecanismul de redresare și reziliență, programul Orizont Europa, Mecanismul pentru interconectarea Europei, InvestEU, inclusiv noua componentă de investiții strategice ale UE, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul pentru inovare al ETS.
România are un potențial ridicat de a produce hidrogen atât din surse regenerabile, cât și din gaz natural, dispunând totodată și de o rețea de 50.000 de kilometri de conducte, care ar putea fi adaptate transportului de hidrogen.