Energie curatăȘtiri

Studiu: Planurile UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră – insuficiente pentru neutralitatea climatică

Uniunea Europeană are nevoie de investiții masive în energie solară pentru a atinge neutralitatea climatică pentru 2050. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la Universitatea Aarhus, care au publicat un studiu din care reiese să planurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră nu vor conduce la rezultatul proclamat.

Studiul cercetătorilor de la Universitatea Aarhus, apărut recent în publicația științifică Nature Communications, sugerează că planurile țărilor UE privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră nu sunt suficiente pentru a garanta atingerea neutralității climatice.

”Realizarea unei Uniuni Europene neutre din punct de vedere climatic până în 2050 necesită îndeplinirea etapelor intermediare. Deși emisiile de carbon vor scădea cel mai probabil cu 20% în 2020 față de 1990, nu este clar dacă obiectivul de 40% stabilit pentru 2030 va fi atins”, arată analiza.

”Planurile naționale privind energia pe deceniul următor, prezentate de statele membre, nu generează diminuarea necesară pentru a atinge obiectivul, în timp ce, în contextul Pactului Ecologic European, se discută de o reducere mai ambițioasă, de 55% în 2030”, au adăugat autorii

Studiul, care a fost efectuat cu ajutorul supercomputerul Universității Aarhus, PRIME, a presupus modelarea producției de energie din sectorul electricității, încălzirii și transportului în așa fel încât să fie acoperite necesitățile la orice oră, chiar și în cele mai reci zile de iarnă.

”Ne-am întrebat ce strategie energetică să folosim pentru a atinge obiectivul 2050. Avem un ’buget de carbon’ – o cantitate maximă de CO2 pe care o putem emite – și cum ne asigurăm că până în 2050 vom atinge neutralitatea climatică în cel mai ieftin și mai fezabil mod?”, a explicat profesoara Marta Victoria, expert în energie fotovoltaică și sisteme energetice în cadrul Departamentului de Inginerie al Universității Aarhus și co-autor al studiului.

„Nu este o sarcină ușoară. În câțiva ani, va trebui să instalăm peste 100 gigawați de energie solară și eoliană, iar pentru a realiza o decarbonizare completă, prețurile la CO2 vor trebui să fie mult mai mari decât astăzi”, a explicat cercetătoarea.

Studiul indică necesitatea ca prețurile la emisiile de CO2 să crească lent, dar constant în următoarele două decenii, atingând un nivel maxim de circa 400 euro/tonă în 2050, adică de aproximativ 20 de ori mai mare decât prețurile actuale.