BiodiversitateȘtiri

Starea naturii în UE: Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a preveni eroziunea continuă a biodiversității

Noul raport al Comisiei Europene privind „Starea naturii în Uniunea Europeană”, publicat săptămâna trecută, subliniază nevoia clară de a lua măsuri, dacă dorim să avem vreo șansă reală de a înscrie biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, așa cum se prevede în noua Strategie a UE privind biodiversitatea, un element cheie al Pactului ecologic european.

În acest sens, va fi esențial să se asigure punerea în aplicare deplină a obiectivelor și a țintelor propuse în strategia menționată, precum și în Strategia „De la fermă la consumator”.

Declinul habitatelor și al speciilor protejate continuă încă, fiind cauzat în principal de agricultura intensivă, de urbanizare, de activitățile forestiere nesustenabile și de modificările aduse habitatelor de apă dulce. Habitatele sunt afectate, de asemenea, de poluarea aerului, a apei și a solului, precum și de schimbările climatice, de exploatarea excesivă a animalelor prin recoltarea ilegală și activități de vânătoare și de pescuit nesustenabile. Dacă nu este remediat, acest declin va duce în mod inevitabil la eroziunea continuă a biodiversității de pe continentul european și a serviciilor vitale pe care aceasta le oferă, punând în pericol sănătatea și prosperitatea umană.

Evaluarea – bazată pe un raport tehnic al Agenției Europene de Mediu mai detaliat – arată că, deși există specii și habitate protejate care reușesc să se mențină, în pofida faptului că fac obiectul unei presiuni foarte puternice, majoritatea au o stare inadecvată sau necorespunzătoare la nivelul UE, unele dintre acestea prezentând tendințe continue de deteriorare.

În ceea ce privește speciile, se înregistrează în continuare un declin al păsărilor care sunt în strânsă legătură cu agricultura, iar cel mai mare procent de specii aflate într-o stare de conservare precară (38 %) se înregistrează în rândul peștilor de apă dulce, în principal din cauza modificărilor aduse corpurilor de apă și debitului apei, precum și din cauza instalațiilor hidroelectrice. În ceea ce privește habitatele, doar 15 % dintre acestea sunt în stare bună. Refacerea turbăriilor și a altor zone umede poate să genereze beneficii pentru natură, dar și să contribuie în mod semnificativ la combaterea schimbărilor climatice, oferind șanse de angajare în zonele rurale și periferice.

Raportul arată, de asemenea, că măsurile de conservare specifice dau rezultate. Râsul iberic, renul de pădure și vidra, care au beneficiat fiecare de proiecte majore de conservare, se refac în prezent. Inițiativele din cadrul programului LIFE al UE, programele de agromediu specifice din cadrul politicii agricole comune și rețeaua Natura 2000, cu cele 27 000 de situri ale sale, continuă să aibă o influență pozitivă, însă trebuie extinse în mod considerabil.

La fiecare șase ani, statele membre ale UE prezintă un raport cu privire la stadiul de conservare și la tendințele în materie de conservare ale speciilor și ale tipurilor de habitate protejate în temeiul directivelor UE. Actualul ciclu de prezentare a rapoartelor este cel mai amplu și cel mai complet exercițiu de colectare de date realizat vreodată cu privire la starea naturii în Europa. Raportul prezintă o analiză a datelor privind starea și tendințele tuturor speciilor de păsări sălbatice prezente în UE (460 de specii), ale celor 233 de tipuri de habitate și ale celor aproape 1 400 de alte plante și animale sălbatice de interes european.

Aceste cunoștințe vor ghida, în următorii ani, măsurile UE în domeniul biodiversității, constituind o bază de referință esențială pentru monitorizarea progreselor înregistrate în vederea realizării obiectivelor noii Strategii a UE privind biodiversitatea pentru 2030.