• Despre
  • Politica de confidențialitate
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • greendeal.ro
  • Energie curată
  • Economie
  • Biodiversitate
  • Agricultură sustenabilă
  • Lanț alimentar
  • Stoparea poluării
  • Finanțare
  • Analize și opinii
  • CĂUTARE
  • Pactul ecologic european, element fundamental în cadrul proiectului de buget al UE propus de Comisia Europeană

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, a prezentat în Parlamentul European noul proiect de buget multianual al Uniunii Europene, în care se acordă prioritate acțiunilor necesare pentru stimularea redresării și rezilienței Europei și Pactului Ecologic, se afirmă într-un comunicat al instituției.

    Pentru a asigura că redresarea este sustenabilă, echilibrată, favorabilă incluziunii și echitabilă pentru toate statele membre, Comisia Europeană a propus crearea unui nou instrument de redresare, Next Generation EU (UE – generația viitoare), integrat într-un buget UE pe termen lung puternic, modern și revizuit.

    Instrumentul Next Generation EU, în valoare de 750 de miliarde EUR, precum și majorările bine țintite ale bugetului pe termen lung al UE pentru perioada 2021-2027 vor aduce capacitatea financiară totală a bugetului UE la 1 850 de miliarde EUR.

    Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Planul de redresare transformă provocarea imensă cu care ne confruntăm într-o oportunitate, nu numai prin faptul că sprijină redresarea, ci și prin investițiile în viitorul nostru pe care le include: Pactul verde european și digitalizarea vor stimula crearea de locuri de muncă și creșterea economică, reziliența societăților noastre și sănătatea mediului nostru. Acesta este momentul Europei. Dorința noastră de a acționa trebuie să se ridice la înălțimea provocărilor cu care ne confruntăm toți. Prin intermediul instrumentului Next Generation EU, oferim un răspuns ambițios acestor provocări.”

    Investiții pentru viitor

    Instrumentul Next Generation EU va colecta fonduri prin ridicarea temporară a plafonului care se aplică resurselor proprii la 2,0 % din venitul național brut al UE, permițând Comisiei să își utilizeze ratingul de credit puternic pentru a împrumuta 750 de miliarde EUR de pe piețele financiare. Această finanțare suplimentară va fi direcționată prin intermediul programelor UE și rambursată pe o perioadă lungă de timp în bugetele viitoare ale UE – nu înainte de 2028 și nu mai târziu de 2058. Pentru ca acest lucru să se realizeze în mod echitabil și partajat, Comisia propune o serie de resurse proprii noi. În plus, pentru a pune la dispoziție fondurile cât mai curând posibil astfel încât să se răspundă celor mai urgente nevoi, Comisia propune modificarea actualului cadru financiar multianual 2014-2020 pentru a se pune la dispoziție fonduri suplimentare în valoare de 11,5 miliarde EUR deja în 2020.

    Prevederi privind protecția mediului și tranziția verde

    Potrivit Comisiei, fondurile colectate în cadrul instrumentului Next Generation EU vor fi utilizate pentru a sprijinii investițiile și reformele statelor membre, în special în tranziția către o societate digitală și verde și reziliența economiilor naționale, prin noul Mecanism pentru redresare și reziliență, în valoare de 560 de miliarde EUR,.

    De asemenea, Comisia propune o consolidare a Fondului pentru o tranziție justă cu până la 40 de miliarde EUR, pentru a sprijini statele membre în accelerarea tranziției către o neutralitate climatică.

    O consolidare a Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală în valoare de 15 miliarde EUR pentru a sprijini zonele rurale să facă modificările structurale necesare în conformitate cu Pactul verde european și să realizeze obiectivele ambițioase ale strategiei în materie de biodiversitate și ale strategiei „de la fermă la consumator”.

    Noul Instrument de sprijin pentru solvabilitate va mobiliza resurse private pentru a sprijini urgent întreprinderile europene viabile din sectoarele, regiunile și țările cele mai afectate. Acesta poate fi operațional începând cu 2020 și va avea un buget de 31 de miliarde EUR, cu scopul de a debloca 300 de miliarde EUR sub formă de sprijin pentru solvabilitatea întreprinderilor din toate sectoarele economice și de a le pregăti pentru un viitor digital, rezilient și mai curat.

    De asemenea, noul Mecanism de investiții strategice, gândit în cadrul InvestEU pentru a genera investiții de până la 150 de miliarde EUR care să sporească reziliența sectoarelor strategice, în special a celor legate de tranziția către o societate digitală și verde, și lanțurile valorice esențiale pe piața internă, datorită unei contribuții de 15 miliarde EUR din instrumentul Next Generation EU.

    Suplimentarea cu 94,4 miliarde EUR a programului Orizont Europa, care va fi consolidat pentru a finanța cercetarea vitală în domeniul sănătății, al rezilienței și al tranziției către o societate digitală și verde.

    Pactul verde european ca strategie de redresare a UE:

    Comisia Europeană subliniază că relansarea economiei nu înseamnă revenirea la situația de dinainte de criză, ci ieșirea din criză pe o traiectorie ascendentă. Trebuie să reparăm daunele cauzate pe termen scurt de criză într-un mod care să ne permită să investim, de asemenea, în viitorul nostru pe termen lung. Toate sumele colectate prin intermediul instrumentului Next Generation EU vor fi canalizate prin intermediul programelor UE în cadrul bugetului UE pe termen lung revizuit.

    Astfel, în mod specific în ceea ce privește Pactul ecologic european, Comisia propune:

     

    Te-ar mai putea interesa

    Pactul Ecologic European: Țările Benelux încurajează UE să promoveze utilizarea bicicletelor AIE: UE trebuie să depună eforturi mai mari pentru a-și îndeplini obiective ambițioase în plan climatic Noua strategie europeană pentru agricultură ar reduce producția agricolă cu 20% – ministru polonez

    Ultimele știri

    ONG: Banca Europeană pentru Investiții trebuie să sprijine decarbonizarea sectorului transportului din UE Comisar UE: PAC trebuie să ajute fermierii să facă față provocărilor generate de schimbările climatice Profesor Oxford: Plasticul biodegradabil poate reduce poluarea cu deșeuri, dar prezintă și riscuri pentru mediu