BiodiversitateFinanțareLanț alimentarȘtiri

FARM TO FORK și Biodiversitate, primele strategii adoptate de Comisia Europeană în cadrul Green Deal

Strategia Farm to Fork (De la fermă la furculiță) și Strategia pentru Biodiversitate, ambele componente importante în cadrul Green Deal (Pactul Ecologic European), au fost prezentate în mod oficial de către Comisia Europeană. Conform unui comunicat de presă emis de Bruxelles, pe 20 mai au fost adoptate primele două strategii din Pactul Ecologic European, care vizează sectorul agroalimentar: Strategia „De la fermă la furculiță” și Strategia pentru Biodiversitate. Ambele își propun să transforme agricultura în așa fel încât Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic.

Ținte clare: protecția biodiversității și un lanț alimentar durabil

În conformitate cu Pactul Ecologic European, cele două strategii propun acțiuni și angajamente ambițioase ale UE pentru a combate declinul biodiversității în Europa și în întreaga lume și pentru a transforma sistemele noastre alimentare în standarde mondiale pentru durabilitatea competitivă, protecția sănătății umane și planetare, precum și pentru mijloacele de subzistență ale tuturor actorilor din lanțul valoric alimentar. Criza provocată de pandemia de COVID-19 a demonstrat cât de vulnerabili ne face accentuarea declinului biodiversității și cât de esențială este pentru societatea noastră buna funcționare a sistemului alimentar. Cele două strategii le acordă cetățenilor o poziție centrală, angajându-se să sporească protecția terenurilor și a mării, refăcând ecosistemele degradate și conferind UE un rol de lider pe scena internațională, atât în ceea ce privește protecția biodiversității, cât și construirea unui lanț alimentar durabil.

Ce prevede strategia pentru Bioversitate din cadrul Green Deal

Noua strategie privind biodiversitatea abordează factorii-cheie ai declinului biodiversității, cum ar fi utilizarea nesustenabilă a terenurilor și a mării, supraexploatarea resurselor naturale, poluarea și speciile alogene invazive. Adoptată în plină pandemie de COVID-19, strategia este un element central al planului de redresare al UE, fundamental pentru prevenirea apariției unor epidemii viitoare și consolidarea rezilienței la acestea, precum și pentru oferirea unor oportunități imediate de afaceri și de investiții pentru relansarea economiei UE. Aceasta urmărește, de asemenea, să integreze considerațiile legate de biodiversitate în strategia globală de creștere economică a UE.

Strategia propune, printre altele:

  • stabilirea unor obiective obligatorii pentru refacerea ecosistemelor și a râurilor deteriorate;
  • îmbunătățirea sănătății habitatelor și a speciilor protejate din UE;
  • readucerea polenizatorilor pe terenurile agricole;
  • reducerea poluării, „înverzirea” orașelor noastre;
  • consolidarea agriculturii ecologice și a altor practici agricole favorabile biodiversității;
  • îmbunătățirea sănătății pădurilor europene.

30% din terenurile și mările Europei vor deveni zone protejate

Strategia pentru Biodiversitate din cadrul Green Deal prezintă măsuri concrete pentru a repune biodiversitatea Europei pe calea redresării până în 2030, inclusiv transformarea a cel puțin 30 % din terenurile și mările Europei în zone protejate gestionate eficient și, pentru cel puțin 10 % din suprafața agricolă, revenirea la elemente de peisaj bogate în diversitate.

Biodiversitate – Green Deal: finanțare de 20 de miliarde de euro pe an

Acțiunile prevăzute în domeniul protecției, utilizării durabile și refacerii naturii vor aduce beneficii economice comunităților locale, creând locuri de muncă și creștere durabile. Va fi deblocată o finanțare în valoare de 20 de miliardede euro pe an pentru biodiversitate prin diverse surse, inclusiv fonduri UE și finanțare națională și privată.

Farm to Fork, Green Deal: ce prevede

Prevederile pentru strategia Farm to Form sau „De la fermă la consumator” au devenit mai clare. Prin măsurile include în Green Deal se va permite tranziția către un sistem alimentar durabil al UE, care protejează securitatea alimentară și asigură accesul la o alimentație sănătoasă, produsă de o planetă sănătoasă. Strategia menționată va reduce amprenta de mediu și climatică a sistemului alimentar al UE și va consolida reziliența acestuia, protejând sănătatea cetățenilor și asigurând subzistența operatorilor economici.

Strategia Farm to Fork din Green Deal stabilește obiective concrete de transformare a sistemului alimentar al UE, inclusiv:

  • reducerea cu 50 % a utilizării și a riscului pesticidelor;
  • reducerea cu cel puțin 20 % a utilizării îngrășămintelor;
  • reducerea cu 50 % a vânzărilor de antimicrobiene utilizate pentru animalele de fermă și acvacultură,
  • atingerea obiectivului de a consacra 25 % din terenurile agricole agriculturii ecologice.

În cadrul Pactului Ecologic European, strategia Farm to Fork propune măsuri ambițioase pentru a garanta că opțiunea sănătoasă este și cea mai ușor accesibilă pentru cetățenii UE, inclusiv îmbunătățirea etichetării pentru a răspunde mai bine nevoilor consumatorilor în materie de informare cu privire la alimentele sănătoase și durabile.

Fermierii, pescarii și producătorii din acvacultură, beneficiari direcți ai Farm to Fork

Fermierii europeni, pescarii și producătorii din domeniul acvaculturii joacă un rol esențial în tranziția către un sistem alimentar mai echitabil și mai durabil. Aceștia vor beneficia de sprijin din partea politicii agricole comune și a politicii comune în domeniul pescuitului, prin intermediul unor noi fluxuri de finanțare și al programelor ecologice în vederea adoptării unor practici durabile. Durabilitatea ca marcă a Europei va deschide noi oportunități de afaceri și va diversifica sursele de venit pentru fermierii și pescarii europeni.

Green Deal, instrument pentru redresare economică

În calitate de părți fundamentale ale Pactului verde european, cele două strategii vor sprijini, de asemenea, redresarea economică. În contextul pandemiei de coronavirus, ele urmăresc să consolideze reziliența societăților noastre la viitoarele pandemii și amenințări precum impactul asupra climei, incendiile forestiere, insecuritatea alimentară sau focarele de boală, inclusiv prin sprijinirea unor practici mai durabile pentru agricultură, pescuit și acvacultură și prin abordarea protecției speciilor sălbatice de faună și floră și a comerțului ilegal cu acestea.

Strategiile conțin, de asemenea, importante elemente internaționale. Strategia privind biodiversitatea reafirmă hotărârea UE de a oferi un exemplu pentru a face față crizei biodiversității la nivel mondial. Comisia încearcă să mobilizeze toate instrumentele de acțiune externă și parteneriatele internaționale pentru a contribui la elaborarea unui nou cadru ambițios al ONU privind biodiversitatea la nivel mondial în cadrul Conferinței părților la Convenția privind diversitatea biologică din 2021. Strategia „De la fermă la consumator” vizează promovarea unei tranziții mondiale către sisteme alimentare durabile, în strânsă cooperare cu partenerii săi internaționali.

„Criza provocată de coronavirus ne-a arătat cât suntem de vulnerabili și cât de important este să restabilim echilibrul dintre activitatea umană și natură. Schimbările climatice și declinul biodiversității reprezintă un pericol clar și actual pentru umanitate. Ocupând o poziție centrală în cadrul Pactului verde, strategia privind biodiversitatea și strategia «De la fermă la consumator» preconizează crearea unui nou echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate, pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor noștri și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Aceste strategii reprezintă o componentă fundamentală a amplului proces de tranziție pe care îl lansăm”, a declarat vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans.

„Trebuie să avansăm și să transformăm sistemul alimentar al UE într-o forță motrice pentru durabilitate. Strategia «De la fermă la consumator» va avea o influență pozitivă și amplă asupra modului în care producem, cumpărăm și consumăm alimentele, în beneficiul sănătății cetățenilor, al societăților și al mediului. Aceasta ne oferă oportunitatea de a reconcilia sistemele noastre alimentare cu sănătatea planetei noastre, de a asigura securitatea alimentară și de a răspunde aspirațiilor europenilor, care doresc alimente sănătoase, echitabile și ecologice”, a precizat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară.

„Natura este indispensabilă pentru bunăstarea noastră fizică și mentală, filtrează aerul și apa, reglează clima și asigură polenizarea culturilor noastre. Cu toate acestea, acționăm ca și cum natura nu are importanță și pierdem astfel patrimoniul natural într-un ritm fără precedent. Această nouă strategie privind biodiversitatea se bazează pe ceea ce a funcționat în trecut și adaugă noi instrumente care ne vor plasa pe traiectoria către adevărata durabilitate, în beneficiul tuturor. Obiectivul UE este de a proteja și a reface natura, de a contribui la redresarea economică în urma crizei actuale și de a deschide calea către un cadru mondial ambițios de protejare a biodiversității întregii planete”, a spus și Comisarul pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius.

Pașii următori pentru Green Deal

Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să aprobe aceste două strategii și angajamentele asumate de aceasta. Toți cetățenii și toate părțile interesate sunt invitați să participe la o amplă dezbatere publică.

Pactul Ecologic European, un proiect major al Comisiei von der Leyen

Pactul verde european, prezentat de Comisia von der Leyen la 11 decembrie 2019, stabilește o foaie de parcurs ambițioasă către realizarea unei economii circulare neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei, în care creșterea economică este decuplată de utilizarea resurselor.

La baza Pactului verde european stă obiectivul ambițios de a opri și a inversa declinul biodiversității prin transformarea sistemelor noastre alimentare, a utilizării pădurilor, a terenurilor, a apei și a mărilor, precum și a sistemelor energetice, urbane și industriale. Pactul subliniază, de asemenea, importanța crucială de a aborda împreună schimbările climatice și biodiversitatea.