EconomieFinanțareȘtiri

Comisia Europeană propune un parteneriat privind cercetarea și inovarea în domeniul feroviar

Sursa: IRCTC

Comisia Europeană intenționează să propună crearea unei Parteneriat European pentru Cercetare și Inovare în domeniul Feroviar, care va căuta să accelereze cercetarea, dezvoltarea și demonstrarea tehnologiilor și soluțiilor care pot face calea ferată un mod de transport mai atractiv, aspect ce va permite ar putea juca un rol cheie în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale Pactului Ecologic European în privința reducerii emisiilor sectorului transporturilor, relatează publicația Railway Ggazette International.

În conformitate cu Pactul Ecologic European, anunțat în decembrie 2019, Comisia Europeană urmărește să obțină o creștere substanțială a cotei feroviare pe piața de transport de mărfuri până în 2030, consolidând în același timp poziția de lider a Europei în privința tehnologiei în acest domeniu.

Asociația Europeană a Sistemului Feroviar ar fi gestionată în comun de Direcțiile generale pentru Mobilitate & Transport și Cercetare și Inovare, în cadrul programului de cercetare Horizon Europe.

Recunoscând necesitatea implicării tuturor părților interesate, inclusiv a administratorilor de infrastructură și a operatorilor feroviari, precum și a mediului academic și a sectorului logistic, Comisia Europeană își propune să selecteze aproximativ 20 de parteneri pentru a oferi o reprezentare „echilibrată” a tuturor părțile implicate în sectorul feroviar.

Entitățile publice și private sunt invitate să trimită expresii de interes înainte de 1 octombrie, iar partenerii preferați vor fi identificați înainte de sfârșitul lunii respective.

Partenerii vor lucra apoi cu Comisia Europeană pentru a identifica prioritățile și temele de cercetare, care vor fi stabilite într-un plan director. Aceasta se va baza și pe prioritățile identificate în Agenda strategică de inovare și cercetare dezvoltată de Consiliul Consultativ European pentru Cercetare Feroviară.

Strategia europeană pentru mobilitate inteligentă și durabilă, o componentă esențială a Pactului Ecologic European, are drept obiectiv reducerea cu 90% a emisiilor din sectorul transporturilor până în 2050. Comisia Europeană intenționează să adopte o strategie inteligentă și durabilă de mobilitate pentru a atinge acest obiectiv și pentru a se asigura că sectorul transporturilor din UE este potrivit pentru o economie curată, digitală și modernă.