Lanț alimentar

Comisia Europeană pregătește un „cod de conduită” pentru sustenabilitate în sistemul alimentar

Comisia Europeană pregătește lansarea unui „cod de conduită” pentru părțile implicate în sistemul alimentar cu scopul îndeplinirii obiectivelor UE privind creșterea durabilității sectorului alimentar din Blocul comunitar, relatează portalul de știri EurActiv.

Codul ar urma să influențeze toate aspectele majore ce au legătură cu durabilitatea sistemului alimentar și va reflecta obiectivele și ambițiile Strategiei Farm to Fork, principalul pachet de măsuri în domeniul alimentar din cadrul Pactului Ecologic european. În mod specific, codul ar urma să vizeze chiar entitățile direct afectate de Strategia Farm to Fork, adică procesatorii din domeniul alimentar, operatorii de servicii alimentare și comercianții cu amănuntul. Codul urmărește să faciliteze practicile durabile și să faciliteze consumatorilor alegerea unei diete sănătoase și durabile.

Se estimează că acest cod va fi pregătit de lansare în iunie 2021.

La finalul lunii ianuarie, Executivul UE a inițiat discuții cu părțile interesate. Lansarea discuțiilor pe această temă a fost salutată de cei implicați în sectorul alimentar. Christian Verschueren, directorul general al grupului de lobby al retailerilor de produse alimentare EuroCommerce, a declarat că speră că un număr cât mai mare de entități se vor alătura inițiativei.

„Această inițiativă este o oportunitate pentru sectorul nostru de a evidenția și de a dezvolta suplimentar numeroasele inițiative de sustenabilitate pe care membrii noștri le-au inițiat în toată Europa și de-a lungul mai multor ani”, a afirmat Verschueren.

Însă, Verschueren a avertizat că acest cod va avea succes doar dacă părțile implicate în sistemul alimentar și autoritățile vor conlucra pentru a găsi metode de creștere a durabilității sectorului.

Pe de altă parte, Coaliția pentru Politici Alimentare Europene, a transmis că un astfel de cod de conduită ar trebui să fie însoțit de „ținte obligatorii și măsuri pentru descurajarea nerespectării” prevederilor sale.