Comisia Europeană: Consultări publice pe tema atingerii obiectivului UE privind clima
Comisia Europeană a lansat recent o serie de consultări publice cu privire la componente-cheie ale legislației UE privind clima, în privința cărora Comisia intenționează să adopte propuneri de revizuire în iunie 2021.
Consultările publice referitoare la sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, la Regulamentul privind partajarea eforturilor, la normele privind exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură și la standardele de performanță privind emisiile de CO2 ale autoturismelor și camionetelor sunt acum deschise până la 5 februarie 2021, informează Executivul UE.
Țintă: reducerea cu minim 55% a emisiilor de carbon
Cele 4 propuneri viitoare vor contribui la punerea în practică a Green Deal și la atingerea noului obiectiv propus de UE, de reducere cu cel puțin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, a anunțat Executivul UE pe 16 noiembrie.
De asemenea, Comisia Europeană a lansat o consultare publică deschisă cu privire la un plan de acțiune al UE intitulat „Către îndeplinirea obiectivului de reducere la zero a poluării aerului, apei și solului — să construim o planetă mai sănătoasă pentru oameni mai sănătoși”.
Totodată, Comisia Europeană a lansat o consultare publică deschisă cu privire la un plan de acțiune al UE intitulat „Către îndeplinirea obiectivului de reducere la zero a poluării aerului, apei și solului — să construim o planetă mai sănătoasă pentru oameni mai sănătoși”.
Strategie privind reducerea la zero a poluării
Pilon principal al Pactului verde european, strategia privind reducerea la zero a poluării se va baza pe inițiative în domeniul energiei, al industriei, al mobilității, al agriculturii, al biodiversității și al climei. „Poluarea mediului nu numai că are un impact negativ asupra sănătății noastre, în special a cetățenilor din categoriile cele mai vulnerabile, ci este și unul dintre factorii principali care conduc la pierderea biodiversității. Așadar, este clar că trebuie să se acționeze urgent. Prin Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, dorim să creăm un mediu de viață sănătos pentru europeni, să contribuim la o redresare rezilientă și să stimulăm tranziția către o economie curată, circulară și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei”, a afirmat comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius.
Consultarea se succedă publicării recente a foii de parcurs care prezintă planurile UE de readucere la zero a poluării prin îmbunătățirea prevenirii, a remedierii, a monitorizării și a raportării cu privire la poluare, precum și prin sprijinirea integrării acestui obiectiv în toate politicile și instrumentele de investiții. Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării va fi următorul pas important de punere în aplicare a strategiei de reducere la zero a poluării, după recenta publicare a Strategiei pentru promovarea sustenabilității în domeniul substanțelor chimice.
Consultarea cu privire la Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării este deschisă comentariilor din partea cetățenilor până la 10 februarie 2021. Comentariile vor fi luate în considerare în continuare pentru elaborarea și perfecționarea inițiativei.