EconomieEnergie curatăȘtiriStoparea poluării

AIE: COVID-19 amenință obiectivele ecologice și energetice ale UE

Criza coronavirusului a avut un efect pozitiv asupra sectorului energetic, prin faptul că a diminuat emisiile de gaze poluante, însă îngreunează implementarea planurilor de investiții ecologice, punând în pericol respectarea agendei de mediu a Uniunii Europene, se arată într-un raport al Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), relatează site-ul de știri EurActiv.

Potrivit raportului, publicat pe 25 iunie, reducerea consumului și a producției de energie din cauza pandemiei pot permite Uniunii Europene să-și îndeplinească mai ușor obiectivele pe acest an privind reducerea emisiilor și creșterea ponderii producției de energie regenerabilă.

Însă, AIE avertizează că acest câștig pe termen scurt poate avea și alte consecințe care ar putea compromite calea către atingerea obiectivelor pe termen mediu și lung stabilite de Comisia Europeană.

Concret, AIE avertizează asupra scăderii investițiilor în energia regenerabilă, care au scăzut cu o treime față de cea din 2019.

Acest lucru poate împiedica atingerea obiectivului UE ca, până în 2030, o treime din energie să provină din surse regenerabile.

Mai mult, redresarea economică după criză va provoca, de asemenea, o creștere a emisiilor, care va fi probabil accelerată de costul mai redus al materiilor prime.

AIE consideră că UE, unde producția de energie este responsabilă pentru 75% din emisiile de gaze cu efect de seră al Blocului comunitar, ar trebui să ia măsuri pentru a diminua această creștere a emisiilor.

În ultimele luni, emisiile s-au redus din cauza măsurilor de carantină, dar și din cauza scăderii cu 20% a cererii de cărbune în primul trimestru, iar ponderea producției de energie regenerabilă a crescut.

Pentru acest an, AIE prevede o scădere de 10% a cererii de energie în UE, comparativ cu 2019, dublul față de scăderea înregistrată în timpul crizei financiare din 2008.

Emisiile de dioxid de carbon generate de producția de energie au scăzut cu 8% în primul trimestru.

De altfel, în ultimii ani, emisiile de CO2 ale UE s-au redus semnificativ, fiind în acest moment cu 23% mai reduse decât în 1990. Acest lucru se datorează utilizării sporite a energiilor regenerabile, în special a energiei eoliene.