Daniel Buda, europarlamentar: Mi se pare profund imoral ca fermierii să fie făcuți responsabili pentru pierderea biodiversității și schimbările climatice
Sectorul agricol trebuie să fie văzut ca un partener de încredere atât pentru combaterea schimbărilor climatice, cât și pentru conservarea biodiversității. Este opinia europarlamentarului român Daniel Buda, care apreciază că este ”profund imoral ca fermierii să fie făcuți responsabili pentru pierderea biodiversității și schimbările climatice”.
În cadrul Comisiei AGRI din Parlamentul European, a fost susținută luni – 30 noiembrie, prezentarea unui studiu pe tema „Pactul verde și PAC: implicații politice pentru adaptarea practicilor agricole și conservarea resurselor naturale ale UE”.
Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei AGRI, a intervenit în cadrul dezbaterii și a subliniat faptul că fermierii sunt în prima linie în ceea ce înseamnă conservarea biodiversității și combaterea schimbărilor climatice. Reprezentantul României și al PPE a mai precizat și că biodiversitatea le permite fermierilor să ne furnizeze alimente sigure, durabile, nutritive și la prețuri accesibile și le oferă acestora veniturile de care au nevoie pentru a prospera și a se dezvolta.
”Mi se pare profund imoral ca fermierii să fie făcuți responsabili pentru pierderea biodiversității și schimbările climatice. În contextul trialogurilor privind Politica Agricolă Comună și Green Deal, este de datoria Comisiei Europene și a specialiștilor în domeniu să ofere soluții fermierilor, ancorate în realitate, pentru a putea contribui decisiv la rezolvarea acestor neajunsuri. Este important ca schemele ecologice propuse pentru fermieri să nu creeze poveri și sarcini administrative excesive. La fel de important este ca fermierii să fie plătiți pentru eforturile lor suplimentare de apărători al mediului și climei. Aș dori să întreb experții dacă apreciază că dezvoltarea lanțului scurt de aprovizionare cu tot ce înseamnă producție, procesare și vânzare poate reprezenta o soluție viabilă în reducerea amprentei de carbon”, a fost cuvântarea lui Daniel Buda.
În urma luării de poziție din partea oficialului României, Jean-Christophe Bureau, profesor de economie la Universitatea Agro Paris Tech a declarat: „Agricultura europeană nu este momentan pregătită să contribuie la atingerea obiectivelor impuse de Green Deal. Dacă vom continua lucrurile ca de obicei, PAC nu va reuși să atingă țintele de mediu. Bazându-ne pe trendul actual, zonele organice nu vor atinge obiectivul de 25% până în 2030.”
De asemenea, în cadrul dezbaterii, Louis-Georges Soler, director pentru economia în domeniul cercetării la INRAE a precizat că ”este important să se schimbe alegerile de consum în rândul cetățenilor, să se îndrepte spre produsele locale, dezvoltarea lanțului scurt de aprovizionare fiind esențială. Trebuie de asemenea, gestionată mai bine risipa alimentară, să fie redusă semnificativ.”
„În ceea ce privește arhitectura verde a PAC, în cadrul Pilonului II, eco-schemele vor fi voluntare pentru fermieri. Principiul de bază o să fie „Poluatorul plătește”, a subliniat și profund imoral ca fermierii să fie făcuți responsabili pentru pierderea biodiversității și schimbările climatice
Vă reamtinim că în cadrul noii reforme a Politicii Agricole Comune (PAC), care va fi una în acord cu prioritățile Green Deal, vor exista opt măsuri în ce privește eco-schemele referitoare la antimicrobiene, pesticide, emisii.