Scrisoarea deschisă: Greenpeace România îi cere ministrului Mediului să susțină o țintă ambițioasă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
Organizația ecologistă Greenpeace România a transmis Ministrului Mediului, Costel Alexe, o serie de recomandări printr-o scrisoare deschisă dată publicității pe 22 octombrie.
Inițiativa organizației neguvernamentale vine în contextul în care, pe 23 octombrie va avea loc Consiliului miniștrilor Mediului din Uniunea Europeană, la care urmează să participe și ministrul Costel Alexe.
În cadrul întâlnirii urmează să se discute aspecte privind Legea Europeană a Climei și obiectivele climatice necesare pentru îndeplinirea angajamentelor luate prin Acordul Climatic de la Paris.
Potrivit Greenpeace, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 50-55% până 2030, pe care o propune Comisia Europeană, este „extrem de inadecvată și complet iresponsabilă”.
Organizația amintește că raportul ONU din 2019 privind decalajul emisiilor implică o reducere de cel puțin 65% a emisiilor din UE pentru a menține deschisă perspectiva de a rămâne sub 1,5 °C și pentru a evita astfel impacturi catastrofale.
„Propunerea Comisiei de a modifica actualul obiectiv pentru 2030 într-un obiectiv de emisii nete este o greșeală gravă și ar putea însemna reduceri reale ale emisiilor mult mai mici”, susține organizația, care recomandă ca UE să introducă un obiectiv separat pentru 2030 pentru îndepărtarea emisiilor prin soluții naturale.
Greenpeace critică și abrogarea mecanismului “Effort Sharing Regulation” (ESR), afirmând că obiectivele obligatorii la nivel național de reducere a emisiilor – inclusiv emisiile din sectorul agricol – trebuie păstrate și aliniate la noul obiectiv de reducere a emisiilor pentru 2030.
Tototată, organizația recomandă ca sectoarele internaționale de aviație și transport maritim trebuie să plătească pentru emisiile de carbon generate și trebuie incluse în obiectivul revizuit al UE pentru 2030.
În același timp, Greenpeace militează pentru ca Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) să fie în mod semnificativ înăsprită printr-un plafon de emisii mai redus, reduceri liniare anuale mai profunde și eliminarea treptată a certificatelor gratuite de poluare.
În privința obiectivelor UE în materie de eficiență energetică și energie regenerabilă, Greenpeace recomandă că, pentru a realiza o reducere a emisiilor cu 65% și pentru a fi în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris, Uniunea Europeană are nevoie de o creștere a obiectivelor de eficiență energetică și energie regenerabilă la cel puțin 45% și, respectiv, cel puțin 50%.
UE și statele membre ar trebui să oprească toate fondurile publice pentru infrastructura aferentă combustibililor fosili și energiei nucleare, se mai arată în scrisoarea deschisă, în care se mai atrage atenția și asupra unor probleme serioase de durabilitate asociate cu noi proiecte de hidrocentrale, care ar fi neglijabile în ceea ce privește contribuția lor la decarbonizarea sistemului energetic, dar foarte semnificative în ceea ce privește impactul lor negativ asupra râurilor europene.
În ceea ce privește sectorul agricol, Greenpeace susține că, În prezent, politica agricolă comună, care va absorbi aproape o treime din bugetul UE în 2021-2027, sprijină activitățile care accelerează în mod activ schimbările climatice și degradarea mediului.
Este necesară o reorientare radicală a sprijinului, departe de producția intensivă și în favoarea practicilor agricole care sunt durabile din punct de vedere ecologic, inclusiv conservarea și restaurarea solurilor organice, a zonelor umede și a turbăriilor și a agriculturii fără prelucrare, recomandă organizația.