• Despre
  • Politica de confidențialitate
  • Cookies
  • Termeni și condiții
  • greendeal.ro
  • Energie curată
  • Economie
  • Biodiversitate
  • Agricultură sustenabilă
  • Lanț alimentar
  • Stoparea poluării
  • Finanțare
  • Analize și opinii
  • CĂUTARE
  • Sassoli: Bugetul UE trebuie să permită Europei să-și îndeplinească propriile obiective, cum ar fi, Pactul Ecologic

    Mircea Olteanu Mircea Olteanu -

    Potrivit președintelui Parlamentului European, David Sassoli, europarlamentarii sunt mulțumiți de acordul celor 27 de stat UE privind fondul de redresare, dar compromisul cu privire la bugetul multianul al UE face obiectul unor obiecții substanțiale, informează The Parliament Magazine și EurActiv.

    În ceea ce privește bugetul multianual, Parlamentul European dorește negocieri cu privire la propunerea Consiliului European. David Sassoli este foarte clar: „Vrem să-l îmbunătățim”, deoarece include „reduceri nejustificate”.

    Parlamentul va avea ultimul cuvânt cu privire la cadrul financiar multianual (CFM), bugetul pe șapte ani al UE.

    Săptămâna trecută, liderii Uniunii Europene au încheiat un acord istoric cu privire la un plan masiv de stimulare economică în condițiile în care pandemia de coronavirus a provocat pagube economice ample.

    „Acum trebuie să încercăm și să îmbunătățim CFM. Unele dintre reducerile propuse trebuie corectate. Dacă nu sunt, atunci va fi imposibil ca UE să își atingă propriile obiective, de exemplu, Pactul Ecologic European și celelalte mari provocări ale lumii moderne”, a afirmat Sassoli pe 22 iulie.

    Consiliul European a propus, printre altele, ca fondul UE pentru tranziție justă, un program de acțiune climatică, să fie redus cu o treime și, în acest sens, Sassoli a spus: „Dacă nu ajutăm alte țări [în ceea ce privește acțiunea climatică], cum putem să ne îndeplinim obiectivele tranziției ecologică?”

    Sassoli a avertizat: „Vă reamintesc că Parlamentul, în calitate de autoritate bugetară, va avea ultimul cuvânt în acest sens, nu statele membre. Acesta este motivul pentru care trebuie să corectăm greșelile din CFM și încă sper să existe un rezultat pozitiv în acest sens”.

    „Parlamentul și-a stabilit prioritățile și se așteaptă ca acestea să fie îndeplinite. Cadrul financiar multianual trebuie să poată răspunde principalelor provocări cu care se confruntă Europa pe termen mediu, cum ar fi Acordul Ecologic, digitalizarea, rezistența economică și lupta împotriva inegalităților”, a subliniat liderul PE.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    România, țara europeană care a suferit cele mai mari pagube din cauza incendiilor în zonele protejate în 2019 Comisia Europeană prezintă un plan economic și o Agendă Verde pentru Balcanii de Vest Secretarul de stat Mircea Fechet a prezentat poziția României privind Legea europeană a climei

    Ultimele știri

    ONG: Banca Europeană pentru Investiții trebuie să sprijine decarbonizarea sectorului transportului din UE Comisar UE: PAC trebuie să ajute fermierii să facă față provocărilor generate de schimbările climatice Profesor Oxford: Plasticul biodegradabil poate reduce poluarea cu deșeuri, dar prezintă și riscuri pentru mediu